Acasa

  Orașul Tulcea este menționat pentru prima dată în documente de Diodor din Sicilia în secolul III i.Hr., sub numele de Aegyssus, Aegysso sau Aeciso, numit după întemeietorul sau, getul Caspyus Aegyssos. După luptele din anii 12-13 d.Hr., cetatea Aegyssus este cucerită de români, aceștia reconstruind-o după tehnica și arhitectura lor, reorganizând-o din punct de vedere urban, păstrând statutul de fortăreața militară, că dovadă fiind zidurile de incinta și turnurile de apărare ale acropolei orașului.

  Cucerirea cetății Aegyssus marcheaza procesul ireversibil al românizării populației geto-dace, când, că și în Dacia, se produce o sinteză etnică a cărui rezultat este nașterea poporului român. Cetatea devine, în perioada română, un centru înfloritor de producție și comerț. Cu toate acestea, că urmare a retragerii româno-bizantine în secolul VII d.Hr., în secolele următoare populația acestor teritorii a suferit invazia popoarelor migratoare, care s-au stabilit aici după cum arată și descoperirile arheologice. În anul 971 teritoriul cetății a reintrat în componenta Imperiului Bizantin, cunoscând o perioada de dezvoltare. Deși Aegyssos a fost înfrânt, numele cetății rămâne același până în secolul XIV, perioada în care cetatea a trecut printr-o serie de reconstrucții, în speranța de a proteja mai bine granița Imperiului Bizantin.

  În documentele care datează din 1320 este menționat Balica, iar în 1346, fiii lui Balică, Dobrotici și Teodor, se implică în luptele dinastice din Imperiul Bizantin de partea împărătesei Ana de Savoia. Din această cauza, în 1347, din ordinul împăratului Ioan V Paleologul, un vasal al Bizanțului conduce o expediție împotriva lui Balică, în timp ce corabiile bizantine atacă porturile de la Marea Neagră. Balică și Teodor mor în timpul confruntării, iar Dobrotici devine conducător, declarându-se despot în 1357, iar zonele cucerite primesc numele de Dobrogea, de la numele sau. În 1386, Dobrotici moare și îi urmează la tron Ivanco sau Ioan, care acceptă pacea cu Murad I al Imperiului Otoman și semnează un tratat comercial cu Genova. Ivanco moare în 1388, iar în urmă morțîi sale, peste jumătate din teritoriul Dobrogei cade sub dominația Imperiului Otoman, în timp ce Dobrogea de Nord întră în componența Țării Românești. În 1390, Mircea cel Bătrân alipește Dobrogea complet la Țară Românească. Acesta este înfrânt de turci în 1417, dar rămâne pe teritoriul Țării Românești plătind tribut. În iarna lui 1418 el moare, iar Otomanii profită de ocazie și asediaza teritoriul Dobrogei, rămânând pe pământul românesc până în 1877.

  Primele referințe scrise despre Tulcea apar în registrele Otomane din 1515-1517, iar intr-un studiu privind toponomia din Dobrogea medievală se menționează că în registrele menționate, în anul 1543, privind obligațiile populației musulmane din Dobrogea către Poartă, localitatea Tulcea apare sub același nume. Deși majoritatea locuitorilor se ocupau cu agricultură, viticultura și creșterea animalelor, Tulcea medievală a constituit și un important centru de desfacere a produselor de import, în bazarele orașului fiind des întâlniți negustori străini.

  După marile distrugeri ale orașului-port de la 1700 în ciuda muniției preluate de la turci și spiritul de război, Tulcea face față unei păci până la începutul războaielor Ruso-Turce din 1828-1829, câștigate de Ruși, care iau în posesia lor Delta Dunării, sub un set de condiții impuse de Marile Puteri. Astfel, în Tratatul de Pace de la Adrianopol, pentru prima dată, Sulina, unul dintre cele trei canale ale Dunării care se varsă în Marea Neagră, este deschis pentru navigație.

  În timpul războaielor un mare număr de bulgari și-au părăsit țara migrând spre Basarabia dar, nemulțumiți de condiții, mulți dintre ei pornesc spre teritoriile din dreapta Dunării. Așezându-se în Tulcea ei au populat partea de răsărit a limanului, întemeiand mahalaua bulgărească, construind de asemenea celebra Biserică Sf. Gheorghe, cunoscută și că Biserica Cu Ceas.

  În urmă războiului, populația suferă schimbări majore datorită dorinței armatelor Rusești și Otomane de a aduce populație loială zonei pe care aveau să o populeze, astfel explicându-se diversitatea populației în Dobrogea, alcătuită dintr-un număr mare de bulgari, români, ruși, germani, greci, aromâni și chiar evrei, care își pun în timp amprenta pe cultură locală.

  În urma unui următor război, războiul din Crimeea din 1853-1856, Tulcea prosperă din punct de vedere economic, transformând orașul plin de o istorie grea într-unul primitor și plin de semnificație.

  Războiul de Independența din 1877-1878 pune capăt a cinci secole de dominație Otomană care a au influențat viața etnografică și cultura locală a orașului Tulcea. Din 14 noiembrie 1878 Dobrogea intră sub guvernarea Statului Român, orașul Tulcea devenind reședința administrativă a județului Tulcea.

  Însă, în decembrie 1916, trupele Bulgare, Germane și Turcești ocupă orașul, dar se retrag doi ani mai târziu, lăsând în urmă un oraș complet distrus. Stricăciunile însă nu au fost cauzate de armamentul trupelor, ci de efectul unei polici de eliminare completă a elementului Românesc în toată Dobrogea. Această operație extensivă începe cu bombardarea Monumentului Independenței și a statuii lui Mircea cel Bătrân, intregitorul Dobrogei și continuă cu distrugerea a peste jumătate din siturile arheologice și clădirile reprezentative ale orașului.

  În perioada primului război mondial orașul se dezvoltă la un nivel impresionant, dezvoltare concretizată prin extinderea zonei de locuire, construirea de edificii publice și particulare, punerea bazelor industriei și creșterea populației. Centrul istoric capătă un contur bine definit prin ridicarea de imobile impunătoare. Prin străduință poetului Ion Nenițescu, prefectul județului între 1897-1900, orașul se înfrumusețează prin ridicarea Monumentului Independenței, și a statuii domnitorului Mircea cel Bătrân.

  Înființarea statului național unitar român în 1918 rezultă un cadru adecvat pentru o dezvoltare și mai accentuată și o evoluție rapidă a economiei, științei, culturii și a dinamizării domeniilor vieții sociale, cu excepția scurtei perioade din timpul crizei dintre anii 1929-1933. Din fericire, o campanie de refacere a orașului a fost organizată între anii 1923-1925, această dând roade imediate.

  Perioada celui de-al doilea război mondial își pune amprenta și asupra vieții culturale a orașului, transformările politice și economice care au loc în România în următoarea perioada afectând profund orașul și tot ce ține de acesta.

  Din păcate, după instaurarea comunismului în toată România din anul 1944, dezvoltarea la nivel județean și național este încadrată în coordonatele economiei, impusă și condusă de partidul comunist timp de 45 de ani, până la revoluția națională din decembrie 1989.

  De atunci, Tulcea duce o lupta cu sine însăși, înflorind din punct de vedere tehnologic și fluctuand din toate celelalte puncte de vedere.

 
BIBLIOGRAFIE:
"Tulcea the exquisite romantic and nostalgic traveler’s guide"- nicolae c ariton
"Istoricul orasului Tulcea"- info-delta.ro
"Municipiul Tulcea: o istorie milenară"- e-antropolog.ro